Adevar si Actiune

Tradiţii şi solidaritate în căutarea unui model de consens naţional după integrarea României în Uniunea Europeană

1.Consideraţii privind sistemul referenţial al României. Integrarea în Uniunea Europeană

În ziua de azi orice om poate constata, fără nici o dificultate, că Lumea este într-o continuă mişcare, iar noi, de asemenea, ne schimbăm, cu sau fără voia noastră. Aşa cum se cunoaşte, încă din anul 1968, la prima reuniune a Clubului de la Roma, s-a iniţiat un proiect cu privire la "situaţia omenirii", continuându-se apoi cu diferite studii şi proiecte anuale, toate destinate atingerii aceluiaşi obiectiv: formularea unui răspuns la întrebarea "încotro se îndreaptă lumea?".
Lumea a intrat în mileniul trei sub semnul de netăgăduit al pragmatismului, care-i în fapt un materialism de o ferocitate fără precedent. Un bilanţ sumar ne-ar arăta că nicicând omul n-a provocat aproapelui mai multă moarte şi suferinţă.
De unde am plecat şi încotro ne îndreptăm ? E imposibil de dat un răspuns –verdict. Atâta doar că ceea ce numim binefaceri ale civilizaţiei în toate domeniile, nu numai că n-au reuşit să uşureze omul de neliniştile sale dintotdeauna, dar nu de puţine ori au luat înfăţişarea unor bune intenţii care pavează drumul spre iad.
Deşi NOI TOŢI, oamenii, aparţinem unei lumi marcate de creativitate şi de inovaţie permanentă, se constată că fenomenul GLOBALIZĂRII măreşte şi mai mult decalajele dintre oameni, state, continente. De asemenea, este unanim acceptat faptul că ţările dezvoltate deţin ca avuţii principale: puterea financiară şi abilitatea de a inova, pe baza potenţialului tehnologic de care dispun, resursele naturale ale acestora fiind, în cea mai mare parte, epuizate sau aparţinând ţărilor din Lumea a Treia, care nu mai sunt dispuse să le cedeze chiar în orice fel de condiţii şi ca urmare "se apelează la programele de ajutoare, de restructurare, credite fără dobândă etc". Ele ar trebui să fie corect interpretate, deoarece reprezintă, în esenţă, doar partea vizibilă a aisbergului şi anume Războiul tehnico-economic, cu toate arsenalele acestuia: marketing-ul specializat, importul creierelor supradotate, războaie locale, accidente cosmice etc. În condiţiile în care pe Terra se desfăşoară un proces, conform unui program bine întocmit şi urmărit atent pentru punerea sa în practică, denumit globalizare economică, care în realitate este un război economic total, dus de TOŢI, împotriva TUTUROR, cu TOATE armele posibile şi imposibile, de la manipularea mulţimilor la aşa-zisele economii de piaţă. ELITELE României nu pot să rămână indiferente la ceea ce se întâmplă cu naţiunea noastră, înăuntrul şi în afara graniţelor.
Procesul de evoluţie a societăţii moderne generează, prin el însuşi, globalizarea: lumea devine mai mică, spaţiul se micşorează, timpul se comprimă, problemele colective se individualizează. Ea este un proces cu două sensuri: lumea se integrează, devine din ce în ce mai unitară, dar, în acelaşi timp, se fragmentează şi se diferenţiază din ce în ce mai mult. Din această perspectivă sunt studiate problemele populaţiei, energiei, alimentaţiei, apei, mediului, ca probleme globale.
Este evident faptul că Globalizarea problemelor implică politici şi strategii globale de abordare a problemelor comune pentru întreaga umanitate prin care să se elimine discrepanţele, care scindează lumea contemporană într-un "centru" bogat şi o "periferie" săracă, asigurându-se o dezvoltare echilibrată la nivel global.
Concluzionând, putem afirma că globalizarea este un fenomen ireversibil. Ea se va manifesta şi în continuare generând noi riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale, regionale şi globale.
Numai în acest sistem referenţial global trebuie să ne punem întrebarea dacă a fost şi, evident, dacă este, încă, corect identificat şi ales obiectivul strategic al României. Constatăm însă că, din păcate, se fac evaluări, analize ale căror concluzii sunt complet greşite, intenţionat sau nu, deoarece nu se stabileşte corect, în timp şi spaţiu, sistemul de referinţă al acestora.
Adevăratul obiectiv strategic al României îl reprezintă, în opinia mea, DEZVOLTAREA SOCIO-ECONOMICĂ DURABILĂ (DSED). Toate aşa-zisele “obiective strategice” nu reprezintă decât o parte din arsenalul operaţional al DSED. Acesta este şi cazul Procesului în curs după integrarea în Uniunea Europeană, care, prin avantaje şi mai ales restricţii, influenţează atingerea adevăratului obiectiv strategic al naţiunii române. Istoria cunoaşte multe exemple, care au condus la eşecuri ireparabile, în timp şi spaţiu, tocmai datorită alegerii/fixării nerealiste a obiectivelor strategice.
Accentuăm încă o dată că prin DSED trebuie înţeleasă căutarea de către prezenta generaţie umană a căilor pentru satisfacerea necesităţilor sale, fără a leza şansele generaţiilor viitoare privind satisfacerea propriilor necesităţi.
De altfel, concepţia UE privind DD se bazează pe patru dimensiuni: durabilitatea ecologică, socială, economică şi culturală.
Pentru întregirea "sistemului de referinţă" în care vom aborda "operaţionalizarea unor acţiuni specifice, care vor trebui să fie generate de un Program Operaţional Integrat (POI) de atingere a obiectivului strategic al României: Dezvoltarea Socio-Economică Durabilă" noi propunem folosirea unui concept, pe care l-am numit Triada DSED. Acesta are un grad maxim de generalizare. Prin aplicarea lui, în mod inteligent, se poate asigura succesul oricărei acţiuni, în înţelesul ei cel mai general:
F( succes) =Max.F [ r(t),p(t),c(t),]
unde:
F(succes)=funcţie multiparametrică, autodefinibilă prin autoalgoritmizare;
r(t) =funcţia resurselor umane, materiale, potenţial tehnologic;
c(t) =funcţia caracteristici, condiţionări, restricţii /riscuri;
p(t) =funcţia proceselor tehnologice/inovărilor tehnologice;

Dacă semnificaţia noţiunilor de "caracteristici", "performanţe", "proces" nu necesită, în general, precizări suplimentare, noţiunea de "resurse" trebuie înţeleasă şi aplicată ca reprezentând totalitatea disponibilităţilor umane, materiale, financiare, piaţă de desfacere, timp etc.
A proiecta şi automatiza procese, indiferent de "ingineria recomandată", care să atingă performanţe maxime, pe baza unor caracteristici impuse, "fără a corela şi condiţiona acest lucru de resursele existente, dintre care cea mai importantă şi eficientă este organizarea, reprezintă una dintre cele mai grave erori, care se pot face, motiv pentru care multe nereuşite şi falimente au la baza subaprecierea resurselor disponibile pentru aplicaţia dată. Acest lucru este cu atât mai necesar, cu cât, de cele mai multe ori, se uită câteva aspecte esenţiale ale existenţei umane. Astfel "succesul oricărei acţiuni", indiferent de natura acesteia, este direct condiţionat de următorii factori: cunoaşterea situaţiei/problemei (asigură cca.35% din totalul succesului), organizare (asigură cca.18-20% din totalul succesului), resurse/umane, materiale etc. (asigură cca.15% din totalul succesului), alţi factori (au ponderi sub 5%).
În acelaşi timp, trebuie evidenţiat şi faptul că "atingerea unei performanţe impuse", în condiţiile în care "condiţionările şi resursele disponibile" sunt restrictive, practic fără posibilitatea de a fi reglate, este posibilă numai prin reglajul potenţialului tehnologic.
Din păcate, în multe studii şi analize de nivel local şi/sau global se repetă greşeli mai vechi în modelarea viitorului şi anume faptul că nu se ia în considerare posibilitatea apariţiei salturilor tehnologice, deşi acestea se manifestă cu putere în biotehnologii, comunicaţii, informatică şi în multe alte domenii, unele mai puţin cunoscute societăţii civile. Mai mult chiar, se poate arăta că, în prezent, asistăm la o "logică inversată a tehnologiei", fenomen pe care îl numesc "inovare tehnologică" - în sensul că nu se va opta pentru o tehnologie, care să asigure ca dintr-o materie primă să se obţină un anumit produs finit (cu prevederi clare de diminuare a deşeurilor ce poluează mediul), ci se va urmări găsirea acelei tehnologii, care poate să asigure utilizarea tuturor părţilor active dintr-o materie primă de bază, astfel încât să nu se irosească materie primă şi energie.
Ca o primă concluzie, trebuie să accentuăm că o structură organizaţională oferă numai un cadru, ea nu poate garanta realizarea inovării tehnologice. În ultima analiză, calitatea eforturilor depinde de calitatea oamenilor implicaţi. Nici o tehnică organizaţi- onală nu poate suplini lipsa de integritate, inteligenţa, perseverenţa, imaginaţia şi abilitatea de a da ajutor şi de a înţelege pe aproapele tău.
Dacă pe plan internaţional tendinţele de organizare sunt foarte clare, atunci este greu de înţeles cum pot fi acceptate şi, ceea ce este mai grav, puse în practică, recomandările privind implementarea în România a unor soluţii de restructurare, din diferite domenii, care nu au nimic de-a face cu eficienţa organizatorică, cu flexibilitatea acesteia, cu dimensiunile optime ale unor companii de interes naţional etc.

2.Abordarea sistemică a procesului în curs după integrarea României în Uniunea Europeană

Nu vom dezvolta analiza celor patru noţiuni menţionate mai sus din perspectiva sistemelor automate cu autoalgoritmizare, ci vom urmări stabilirea, cu mai multă precizie, a două elemente:
- sistemul de referinţă în care se analizează Procesul Postintegrare a României în Uniunea Europeană ( PPR ) ;
- identificarea unui posibil model de consens naţional pentru procesul în curs după integrarea României în Uniunea Europeană.
Este evident faptul că viaţa socio-economică a României se desfăşoară într-un sistem de referinţă spaţio-temporal multiparametric, cu numeroase variaţii de sistem (crize), unele absolut aleatoare, altele induse – cu şi fără pierderi colaterale- şi, în sfârşit, unele atent puse în operă.
Evoluţia omenirii şi a spaţiului nostru geopolitic cunoaşte numeroase exemple, care argumentează afirmaţiile de mai sus. Cred că nu avem dreptul să uităm ceea ce s-a întâmplat şi încă se mai întâmplă în spaţiul fostei Iugoslavii şi ... s-ar fi putut întâmpla şi în România. Noi, românii, n-ar trebui să uităm aceste experienţe tragice şi să tragem concluziile necesare: să acţionăm acum, nu când va fi prea târziu!
Dacă cineva ar putea emite o judecată conform căreia pentru România - dat fiind faptul că s-a realizat deja integrarea noastră în UE - nu mai există nici un potenţial risc asimetric (exprimare forţată/inventată pentru a manipula înţelegerea corectă a unei situaţii explozive), ar trebui să i se răspundă cu următoarea întrebare: eşti cu adevărat român?
Referindu-ne la sistemul PPR vom constata, fără nici o dificultate, că elementele de feedback nu pot fi asigurate decât prin implicarea ELITELOR, a românilor care constituie în fapt masa critică a procesului.
Se spune că cei care nu-şi cunosc istoria nu pot să-şi cunoască nici viitorul.
Îmbrăţişez în totalitate această afirmaţie axiomatică şi, în plus, aş adăuga că pentru România, după evaluarea tuturor proceselor care au avut loc de la revoluţie şi până în prezent, este absolut necesar ca tot ceea ce s-a făcut să fie reproiectat pentru a se obţine un sistem socio-economic apt să-şi atingă, prin autoalgoritmizare, nişte criterii de performanţă, care, toate la un loc, să vizeze obiectivul strategic, astfel încât “regula de aur” a unei economii sănătoase să fie folosită drept concept şi/sau metodă de lucru, pe baza unor planuri operaţionale inteligente (POIg), care deriva din Obiectivul strategic real al naţiunii.
Al doilea război mondial nu ştim précis dacă a luat sfârşit, dar sigur al treilea se desfăşoară sub ochii noştri – este un război atipic, care a fost denumit cu un titlu generic, războiul împotriva terorismului. Este o realitate dar şi un generator de pretexte pentru atingerea altor scopuri, nedeclarate, dar intuibile şi uneori chiar vizibile. Nu vrem să fim minţiţi, nu vrem să ne moară copiii pentru interesele altora, de dragul unei false democraţii, cunoscute şi impuse şi la noi, în România, folosindu-se cele mai criminale metode. Ce avuţie mai lăsăm urmaşilor noştri? Ce speranţe au ei după 17 ani de la revoluţie? Noi vrem ADEVĂRUL şi vom ACŢIONA pentru întronarea lui!.
În societatea modernă, minciuna a căpătat un statut oficial şi privilegiat. Vrem sau nu vrem să acceptam, noi suntem astăzi martorii complici ai unui puternic conflict între moral şi imoral, ceea ce va duce, cu siguranţă, la decăderea rapidă a unora dintre popoarele, socotite acum, ca având un înalt grad de civilizaţie.
Este nevoie de constructori care ştiu să zidească temeinic! Doar politicul, relaţiile de circumstanţă, lăsate doar în sarcina unor conducători efemeri, nu vor putea rezolva multitudinea de probleme, diversitatea şi dificultăţile lor.
Procesul care urmează integrării României în Uniunea Europeană a fost, este şi va mai fi încă multă vreme un PROCES deosebit de complex, bazat pe o funcţionare sinergetică a mai multor subsisteme (social, economic, politic etc.), fiecare în parte putând juca, la un moment dat, rolul de master al procesului. Procesul postintegrării României (PPR) nu se desfăşoară într-un regim optimizat ci, din nefericire, mai mult haotic, personal cred că el nici nu a fost proiectat ca atare, ca un sistem cu autoalgoritmizare. În perioada 1990-2007 au avut loc numeroase acţiuni, pe plan intern şi internaţional, care, de multe ori, au avut ca rezultat fie pulverizarea economică a ţării, cu toate necazurile ce au decurs din aceasta (şomaj, pierderi de resurse materiale, financiare şi umane, de neconceput pentru o situaţie cvasinormală), fie declanşarea unor mişcări sociale şi exemplele ar putea continua.
Şi totuşi, procesul PPR s-a autocolimat pe o direcţie bună, cu toate că au existat numeroase derapaje, adică ieşiri din poziţia de echilibru a Sistemului. Trebuie recunoscut şi faptul că au existat şi se manifestă unele rezultate pozitive, cum ar fi, de pildă, declanşarea iniţiativelor private, modificarea lentă şi uneori în salturi – în unele cazuri absolut inexplicabile – a atitudinii reale faţă de muncă, restructurarea – deşi brutală şi puţin eficientă – a unei părţi însemnate a forţei de muncă cu o bună calificare etc.
Pentru a identifica cel puţin direcţiile de bază ale PPR – este vorba de cele reale – trebuie să ne fixăm înainte de toate, aşa cum s-a menţionat mai sus, în ce sistem de referinţă spaţio-temporal ne situăm. Este greu de admis că se iau în considerare strategii, obiective etc. care nu sunt condiţionate de faptul că ne referim la România de azi, cu cca.21 mil locuitori, situată geopolitic la răscrucea intereselor celor mari şi puternici, că se uită cum imediat după 1990 unele ţări au beneficiat întâmplător de ştergerea unor datorii de 40, de 50 mlrd.$ şi multe alte influenţe peste care se trece cu prea mare uşurinţă, cu sau fără intenţie. Cred că evoluţia procesului PPR ar trebui studiată cu foarte mare atenţie deoarece numai astfel se pot identifica acele soluţii care pot fi eficiente din punctul nostru de vedere, al românilor. Ca UE să nu devină un nou Turn al lui Babel, unde nimeni nu se înţelege cu nimeni, va trebui conştientizată necesitatea aducerii în prim plan a celor care pot adera la ideile avansate, debarasaţi de balastul suficienţei şi intereselor mărunte. Se cunoaşte că lupta individuală, separată nu va avea niciodată sorţi de izbândă şi, cu toate acestea, nouă românilor ni se recomandă acest model. În plus, ni se inoculează şi ideea, picătură cu picătură, că dezbinarea este caracteristica principală, care ne caracterizează pe noi românii, ceea ce este nu numai fals, dar şi o manipulare ordinară.
De la tratatul de la Nisa încoace, liderii europeni se străduiesc să găsească un răspuns acceptabil la o întrebare aparent simplă:``Ce este Europa ?`` Disputele asupra definirii aşa-ziselor ``valori Europene`` sunt permanente şi vizibile: Franţa vrea să se menţioneze dimensiune socială, Polonia vrea să fie evocată tradiţia creştină şi opresiunea comunistă, Germania vrea să învie Tratatul Constituţional, despre care unii nici nu vor să audă. Dacă european înseamnă ``tolerant``, ``modern`` sau ``civilizat``, atunci sunt o grămadă de europeni, care sunt orice altceva.
Şi totuşi sunt oameni în ţara noastră, care au fost deja amăgiţi, ei chiar şi cred aceste bazaconii, care se prezintă zilnic în mass-media, în spatele aşa-zisei ”libertăţi de exprimare a individului”. Mai grav este că ei nu mai ACŢIONEAZĂ, că acceptă ca fiii şi fiicele lor să-şi piardă încrederea în părinţii lor, în forţele lor şi de aici nu mai este decât un pas spre abandonarea vieţii reale prin droguri, criminalitate, familii dezbinate etc.
Noi, membrii PSR-ului, ne angajăm să ducem mesajul nostru de colaborare în slujba binelui, a ADEVĂRULUI, până la nivelul ultimului cetăţean român, pentru că numai aşa vom acţiona în cunoştinţă de cauză, pentru bunăstare, prosperitate şi linişte. Forţele nu trebuie dispersate, ele trebuie coagulate, atât în plan economic, cât şi în plan politic/social. Declanşarea unei ofensive concertate, a tuturor factorilor conştienţi că durata şi calitatea vieţii depind de acţiunile umane, considerăm că nu trebuie să mai întârziem nici o clipă, trebuie să ACŢIONĂM pentru noi, pentru românii de peste tot, în lume. PSR-ul oferă atât cadrul, motivaţiile şi instrumentele renaşterii spiritului civic responsabil, capabil să coaguleze instituţii publice şi private în elaborarea şi susţinerea activă a creării de programe naţionale de dezvoltare economico-socială durabile, cât şi POI pentru punerea în practică a acestora, într-o economie socială de piaţă.
Vrem să amplificăm, să consolidăm şi să intensificăm dezbaterile şi acţiunile membrilor PSR pentru mobilizarea şi coagularea tuturor forţelor populare, din interiorul şi exteriorul graniţelor României, pentru identificarea de proiecte viabile, care să ducă la dezvoltarea şi modernizarea pe termen lung a ţării noastre. Numai astfel vom convieţui cu celelalte naţiuni ale Europei Unite!
Şi totuşi…în România anului 2007, membră şi parte din lumea civilizată, este greu de crezut că oamenii mai pot trăi la fel ca acum câteva secole. Nu trebuie decât să te abaţi din drumurile principale şi ajungi în Evul Mediu. De exemplu, în comuna Dobromir din jud. Constanţa, la Ocna Sibiului şi enumerarea poate continua, se trăieşte în grote! Aceşti oameni nu ştiu carte, nu au buletine, nici animale, nici cal, nici căruţă, doar straiele de pe ei. Cei mai mulţi supravieţuiesc din ajutorul social de stat primit de la primării. Fără acest ajutor social, ar ieşi la drumul mare, ca haiducii.
Observăm că Sudul ţării se usucă! Agricultura şi sectorul energetic sunt deja afectate de criza apei! Temperaturile excesive, iarna şi vara, vor determina o creştere a nevoilor energetice cu cca. 25% mai mari. De unde vom lua această energie şi cu ce preţuri? Am distrus aproape în întregime sectorul minier, deşi avertismentele privind iminenţa unei crize energetice au fost numeroase şi vizibile chiar şi pentru omul de rând, iar criza de cărbuni îşi arătase deja colţii peste tot în lume. Se cunoaşte ce politici inteligente au promovat aleşii noştri! Am încurajat nemunca prin aşa-zisele plăţi compensatorii, în loc să păstrăm şi chiar să creştem forţa de muncă, deşi cererea de energie era vizibilă chiar şi pentru nespecialişti. De ce s-a întâmplat şi continuă, din păcate, acest dezastru? Oare numai indicaţiile preţioase a fel de fel de aşa-zişi specialişti, din ţară şi mai ales din afara ei, au fost de vină, sau guvernanţii n-au avut acei mii de specialişti despre care se vorbea zi şi noapte, că la un moment dat credeau şi ei minciunile pe care le prezentau poporului român. De ce nimeni n-a răspuns şi nu răspunde de aceste fapte antiromâneşti? Spunea un ministru din recentul guvernul bicolor că exportăm cca.10% din energia produsă şi în consecinţă nu avem nici un fel de problemă în acest domeniu. Oare acest individ nu ştie că aproape în fiecare lună se măresc preţurile unde vrei si unde nu vrei, numai prin argumentaţia, reală de altfel, că iar a crescut preţul energiei? Domnilor, suntem cu ochii pe voi, nu vom mai accepta minciuni şi jaful avuţiei naţionale. Dorim să trăim decent într-o ţară căreia Dumnezeu i-a dat de toate! Noi vrem ADEVĂRUL şi vom ACŢIONA pentru triumful LUI.
Nu putem trece cu vederea situaţiile conflictuale, deosebit de periculoase, care au loc în imediata apropiere a statului român. Recent s-a desprins o concluzie, ce are un potenţial exploziv uşor de prevăzut: Kosovo conduce la o fragmentare a ţărilor din UE; Slovenia, Slovacia, Grecia, Spania şi România au mari rezerve privind conceptul ``independenţei sub supraveghere`` internaţională. România este considerată o ţară a lumii a III-a, adică o ţară dependentă economic, dedicată livrării de produse primare către statele dezvoltate şi devenind ea însăşi o piaţă de desfacere pentru bunurile finite ale acestora (cf. definiţiei lui Gerald Chaliad). După acest concept ţările lumii a III-a au o structură socială tradiţional rurală şi o populaţie majoritar săracă. La prima vedere această descriere te nemulţumeşte şi iţi vine greu să recunoşti că este ţara ta şi cu toate acestea chiar totul se potriveşte. Situaţia României este chiar mai complicată! În realitate senzaţia este de dezastru, de deşert, de neputinţă. Cu greu poţi găsi un punct de sprijin şi acela firav, care este gata să se frângă. Totul pare fals, lipsit de conţinut, ca un decor de mucava pentru un film de proastă calitate; ţara în derută, un popor care nici măcar nu este conştient de existenţa şi rolul său profund, doar vegetează. Şi totuşi, dacă reuşim să depăşim această realitate crudă, ajungem să simţim gustul real al ţării, spiritul ei profund: o ţară bogată şi generoasă, plină de oameni de valoare, o ţară care nu se identifică cu conceptul de lumea III-a, ci este mândră şi frumoasă, cu oameni calzi, creativi, plini de energie şi talente. Aşa cum se cunoaşte, după revoluţia din anul 1989 a urmat o mare criză de sistem, de identitate şi o acaparare a poziţiilor de elită de către unele personaje, care se legitimau prin poziţia pe care au avut-o pe treptele Comitetului Central, clamau disidenţa, aspirau la repararea unor prejudicii, mai mult sau mai puţin reale sau la schimbarea bruscă a statutului economic şi a poziţiei în societate. Astfel s-a produs o infecţie socială care a dus la septicemie, dar în mod miraculos naţiunea română a început să producă anticorpi, au început să apară elite necunoscute, atipice, care nu deţin încă funcţii sau putere instituţională sau economică. În fiecare domeniu al vieţii sociale au apărut şi apar personalităţi autentice, unele fiind chiar aici în sala Congresului nostru. Acestea prin patriotism adevărat şi respect faţă de valorile fundamentale ale umanităţii, prin sacrificiu şi credinţă, încearcă să menţină valoarea şi spiritul acestei naţiuni.
Nu poate fi uitat imensul dezastru care s-a produs ca urmare a punerii în aplicare a planului care s-a intitulat ``Totul este un morman de fiare vechi`` şi ca urmare trebuie distrus! Acesta este ADEVĂRUL şi nimeni n-a plătit pentru această trădare naţională! Şi ceea ce este mai grav este că acest dezastru naţional continuă şi astăzi: ceea ce mai rămăsese: petrol, gaze, energie, finanţe etc. continuăm să vindem pe nimic.
Dar ţara a început să se mişte, iar guvernanţii încă se fac că nu observă. Moţii au coborât din munţi la Alba Iulia, muncitorii de la Braşov au ajuns la capătul puterilor, Galaţiul a dat deja semnalul pentru ACŢIUNE în numele ADEVĂRULUI. Acum este momentul să ACŢIONĂM cu toată energia !
Rezervorul nostru de talente, adesea tăcut - din decenţă - şi ignorat, când va ajunge în poziţii de decizie – şi acesta-i unul din obiectivele majore ale PSR-ului – va putea reprograma destinul acestei ţări din tragic într-unul plin de speranţă. Toate categoriile sociale au propriile lor elite, trebuie doar încurajată selecţia pe criterii valorice, ceea ce facem şi noi, acum, în Congresul Extraordinar al PSR. Ce lăsăm noi generaţiilor viitoare? Cum se va integra tineretul României, care în prezent şi-a pierdut practic orice speranţă spre o societate a cunoaşterii, spre o lume holonică, cu graniţe virtuale, în sistemul Uniunii Europene, care se doreşte a fi o alternativă pentru societatea viitorului?
Puternicii vremii au lovit letal în mersul propriei istorii. Au compromis aproape complet educaţia tinerei generaţii, una după alta, motivând nevoia de restructurare aberantă şi repetată a sistemului de educaţie şi cercetare. Dar nu s-au oprit aici, dezastrul trebuia sa fie complet, România trebuia îngenuncheată precum taurii intr-o coridă sângeroasă. Din păcate parţial au reuşit: sistemul de sănătate este complet bulversat, sistemul de pensii la fel şi putem continua, toate au fost bulversate de nişte miniştri, care nici măcar nu ştiau pe ce lume trăiesc. Aceşti guvernanţi au trăit şi trăiesc numai în respectul pentru ignoranţă si mediocritate, dublate de parvenitism şi putere financiară.
Vrem ADEVĂRUL şi trebuie să ACŢIONAM pentru înlăturarea acestui cancer pe trupul ţării. Nu mai avem timp pentru lamentări, pentru a ne văieta, ACUM ORI NICIODATĂ trebuie să ACTIONAM.
Avem datoria de onoare de a ocroti cu orice preţ cultura, elita, identitatea naţională a poporului nostru, de a face orice pentru a asigura copiilor noştri viitorul pe care îl merită, altfel degeaba am făcut suprema jertfă în revoluţia din 1989 si ei nu ne vor ierta!
Revenind, accentuăm încă o dată că ``Adevăratul obiectiv strategic al României îl reprezintă DEZVOLTAREA SOCIO-ECONOMICĂ DURABILĂ``. Acesta este singurul şi cel mai general obiectiv strategic, acum şi în viitorul viitorului. Toate celelalte noţiuni ca provocări, ţinte, programe etc. nu sunt decât nişte palide noţiuni teoretice sau, uneori, generatoare de acţiuni, de mai mare sau mai mică anvergură (aşa cum este în realitate şi PPR în Uniunea Europeană).
Toate aceste elemente sunt subordonate, în realitate, acţiunilor concrete de obţinere a “victoriei finale”, adică dezvoltarea naţiunii române pe toate planurile, economic, social, cultural etc. şi în nici un caz nu trebuie să inversăm obiectivul major. Aceasta a fost şi, din păcate, este şi în prezent cea mai mare greşeală , cea mai odioasă manipulare petrecută în cei 17 ani de la revoluţia poporului român. Atunci a curs sânge românesc pentru a obţine ÎN PRIMUL RÂND o viata mai bună şi nu pentru integrări în fel de fel de structuri, mai mult sau mai puţin necesare şi utile României. Acestea nu au avut nici urgenţa şi nici priorităţile care să justifice acele acţiuni ale guvernanţilor îndreptate împotriva noastră, a tuturor. Aceştia, în mod voit sau din neştiinţă au îngenuncheat România şi, în nemernicia lor ne mai cer să-i şi credem că au dorit bunăstarea naţiunii române.
Noi vrem ADEVĂRUL şi vom ACŢIONA numai în virtutea lui.
> Care sunt în realitate primele trei adevărate obiective, care derivă din obiectivul strategic al României-DSED, necesare naţiunii române pentru următoarele decenii ?Acestea sunt:
- compatibilitatea economiei şi societăţii româneşti cu standardele europene, dar în beneficiul românilor, oriunde ar fi aceştia;
- creşterea eficienţei şi compatibilităţii economiei naţionale;
- reducerea mai rapidă a marilor decalaje, care ne despart de ţările dezvoltate;
Este mai mult decât evident că România de astăzi are nevoie, în primul rând, de Programe Operaţionale Inteligente (POIg), care să derive din Obiectivul Strategic real al naţiunii şi, nu în ultimul rând, de Acţiuni Concrete, planificate şi conduse cu fermitate, evident prin mijloacele specifice unei economii sociale de piaţă. Astfel, după revoluţia din 1990 - accentuez noţiunea de revoluţie pentru că tot ceea ce a urmat, cu bune şi rele, argumentează sublinierea mea, nefiind necesar nici un fel de detaliu, evident pentru cei de bună credinţă - din experienţa celor 17 ani de tranziţie putem şi trebuie să urmărim construirea şi consolidarea unei “economii sociale de piaţă” (ESP) şi nu o economie de piaţă oarecare.
De altfel, singurul model viabil privind dezvoltarea omenirii în condiţiile unei Globalizări canibale este tocmai aceasta ESP, care s-a dezvoltat şi se perfecţionează în continuare în interiorul graniţelor Uniunii Europene, aici unde “regula de aur” a unei economii performante chiar se şi aplică. Din păcate, acest model nu se aplică la scară mondială. Constatăm că este preferat, aş spune în mod sinucigaş, modelul economiei americane, care pune totul pe seama creşterii consumului. Devine aberantă ideea că cineva poate fi de acord ca 5% din populaţia Terrei să consume cca.35% din resursele acesteia. Şi totuşi se promovează acest model. Unde se va ajunge este relativ uşor de intuit. Conflictele generate de Globalizare sunt deja o realitate.
În concepţia UE Strategia Dezvoltării Durabile are 4 secţiuni: ambiental, economic, social şi cultural. Ea a fost revizuită în 2001/Goteborg şi a devenit obligatorie pentru toate statele membre ale UE. În iunie 2006 a fost ultima revizuire a strategiei DD a UE pentru a se corela cu hotărârile de la Lisabona. Sunt implicaţii majore. România trebuie să prezinte în 2007 un Raport de evaluare a implementării acestei strategii, iar noi astăzi nu avem practic nimic!
În ciuda unor progrese înregistrate, au rămas destule probleme / provocări de rezolvat, care trebuie să ia în considerare:
- tendinţele demografice (ne pleacă feciorii, satele se golesc, cât mai trebuie să aşteptăm?). Acesta este ADEVĂRUL şi trebuie să ACŢIONĂM!
- reducerea forţei de muncă ;
- diferenţele regionale de performanţă;
- continua restructurare economică şi socială;
- globalizarea şi procesul de lărgire a UE (acesta este ADEVĂRUL, nimic nu
mai are stabilitate, totul stă pe o bază de nisipuri mişcătoare şi în orice clipă putem fi înghiţiţi, cu tot cu Europa Unită! Nu mai putem aştepta, acum ori niciodată trebuie să ACŢIONĂM cu toate energiile naţiunii române!
Suntem minţiţi în continuare, folosindu-se cele mai criminale metode, cum sunt, de exemplu, Manipulările prin diferite lozinci şi acestea traduse prost din fel de fel de documente, care circulă prin cancelariile Uniunii Europene :
a- ``pe viitor, se impune o activitate mai susţinută pentru realizarea unei pieţe a muncii corespunzătoare (ce fel de muncă ? Unii la căpşuni sau spălat vasele şi alţii numai în faţa computerelor? aşa trebuie românii să înţeleagă semnificaţia de muncă corespunzătoare? NU, noi spunem ADEVĂRUL şi vă cerem să ACŢIONAŢI!), precum şi găsirea de soluţii pentru un mediu de afaceri mai bun``;
b- ``libera circulaţie a persoanelor urmăreşte, d.p.d.v. economic, să creeze, în primul rând, o piaţă comună internă a forţei de muncă, iar d.p.d.v. politic, să realizeze o mai mare coeziune a popoarelor ce compun UE `` (pe româneşte este un îndemn mascat de a ne părăsi avuţiile, părinţii şi neamul);
c-``libera circulaţie a forţei de muncă trebuie să permită ţărilor, care se confruntă cu un anumit nivel al şomajului să exporte din surplusul lor către ţările în care se înregistrează o penurie a forţei de muncă”. Pe româneşte acest lucru înseamnă: tineretul vostru de excepţie şi ceea ce a mai rămas în România daţi-ni-le nouă, iar noi vă dăm ...lozinci. NU vom accepta aşa ceva! Noi vrem ADEVĂR şi ACŢIUNE .
Concluzionând, se poate arăta că, pentru a realiza un sistem distribuit ale cărui componente să fie modulare (în sensul de a răspunde în acelaşi fel la aceleaşi cerinţe), dar în acelaşi timp să reflecte diversitatea ramurilor şi domeniilor, a ştiinţelor - fundamentale sau aplicative -, a proceselor continue sau discrete, este nevoie de un efort intelectual imens şi un spirit deosebit de colaborare, care nu pot fi găsite, la un loc, decât în eşalonul oamenilor liberi şi de bune moravuri, indiferent de locul unde aceştia pot fi identificaţi şi PSR –ul dispune de întreg arsenalul operaţional şi de resurse umane de excepţie pentru a conduce aceste procese.

Preşedintele Comitetului Municipal Bucureşti,
Prof.dr.ing. Dumitru ION